O nouă serie de cursanţi în luna octombrie

luni, 11 octombrie 2010


O nouă serie de persoane de vârsta a III-a s-au îndreptat spre Cursul de Mesagerie electronică şi Noţiuni de Internet, iniţiat în cadrul Clubului BuniNet. Şi această grupă a răspuns provocării de a selecta informaţii de pe Internet, pentru manifestările ce vor avea loc în fiecare vineri, de la ora 11.00, la Bibliotecă. Până acum au căutat fotografii şi clipuri video despre tigrii, diferite ţări, dar şi despre actorii ce vor juca în filmele programate la ora 11.00.

Secretele Marelui Zid Chinezesc – Documentar prezentat membrilor Clubului BuniNet

Vineri, 8 octombrie 2010 a avut loc prima vizionare de filme din seria "Filmul de la ora 11.00". Membrii Clubului BuniNet au avut parte de o surpriza, primul film documentar având titlul: Secretele Marelui Zid Chinezesc.






Este cel mai mare proiect arhitectural al umanitatii. Cu toate acestea, informatiile pe care le detinem despre el sunt probabil gresite. Impunatoarea constructie este formata nu dintr-un singur zid, ci din cel putin 20, ridicate in doua milenii de ani de munca asidua. Descoperiti Marele Zid cu toate secretele si provocarile sale!

Pentru cei interesaţi am căutat prin blogurile de călătorii şi am găsit articolul următor:

Marele Zid Chinezesc este una din cele “7 noi minuni ale lumii” .



Contrar legendelor urbane, Marele Zid Chinezesc nu este vizibil de pe luna (cu ochiul liber). Desi impresionant ca lungime, inaltimea maxima a acestuia (9.1 metri) si cromatica asemanatoare elementelor geografice care il inconjoara fac imposibila observarea lui de pe Luna cu ochiul liber. Aceasta legenda despre Zid a aparut prima oara intr-o serie de benzi desenate americane .

Termenul defineste, de fapt, o serie de mai multe fortiicatii construite de-a lungul a catorva sute de ani. Primele sectiuni din zid au fost construite inca din secolul 5 i.Hr.

Zidul se intinde pe o distanta de 6.400 km. El incepe din est, de la trecatoarea Shanhaiguan, si continua pana in zona de vest a tarii, in zona de lacuri denumita Lop Nur.

Primele fortificatii au fost construite inainte de crearea Imperiul Chinez de catre conducatorii chinezi de triburi care doreau sa se apere de atacurile reciproce. Aceste ziduri initiale au fost distruse de catre primul imparat al Chinei, Qin Shi Huang., de-a lungul unei perioade de 12 ani.

In timpul dinastiei Qin a inceput construirea a ceea ce astazi denumim “Marele Zid Chinezesc”. El a ridicat acest zid pentru a proteja zona de nord a Chinei de atacurile populatiei nomade Xiongnu.

Dupa infrangerea impotriva populatiei oirat (triburi mongole) in Batalia de la Tumu (1449), conducatorii Dinastiei Ming au reinviat conceptul zidurilor de aparare. Acesta a fost vazut ca ultima solutie in fata atacatorilor nomazi, in urma esecurilor campaniilor militare de cucerire a lor.

Se estimeaza ca un milion de chinezi si-au indeplinit serviciul militar ca garzi ale Zidului. Stagiul militar desfasurat in cadrul turnurilor de paza ale zidului nu erau bine privite de catre soldati din cauza conditiilor vitrege de locuit (atat vara cat si iarna) si a hranei insuficiente, coroborate cu dorul de casa si familie.

Se presupune ca, de-a lungul timpului, intre doua si trei milioane de chinezi au murit in timpul constructiei Zidului.

Nu exista nicio harta care sa prezinte intreaga constructie? Acesta este inca un semn al complexitatii acestei megastructuri arhitectonice.

Dincolo de implicatiile sale militare, zidul a avut si conscinte economice si comerciale? Zidul a reprezentat o buna protectie pentru negustorii europeni care au putut, la adapostul protectiei Zidului, sa isi desfasoare netulburati negotul.

Pe 9 iulie 2005 Danny Way, un skateboard-er profesionist, a devenit prima persoana din lume care a sarit peste Marele Zid Chinezesc, ajutat de un vehicul nemotorizat.

Cea mai celebra legenda care inconjoara misticul din jurul acestei constructii este cea a sotiei unui barbat chinez decedat in timpul constructiei Zidului. Meng Jiangnu a venit sa isi viziteze sotul care lucra la Zid, fara sa stie ca acesta decedase. Pentru ca ceilalti constructori nu au putut sa ii spuna adevarul si au mintit-o ca sotul ei este “in urmatorul turn” ea a mers din turn in turn de la un capat la altul al Zidului. In final, la ultimul turn, a aflat adevarul si a inceput sa planga atat de tare incat lacrimile ei au creat o bresa in Zid. Astazi, acolo este un templu in cinstea ei.

In timpul utilizarii acestuia ca fortificatie de aparare, Marele Zid Chinezesc avea si un sistem, avansat pentru acea data, de comunicatii. Acesta folosea fumul si focul pentru a transmite diverse mesaje intre turnurile de control al Zidului. In caz de pericol se puteau alerta usor armatele stationate in baze militare de-a lungul structurii.

Marele Zid Chinezesc este, in anumite portiuni, intr-o stare avansata de degradare sau chiar a fost distrus. Alaturi de capriciile naturii (vant, furtuni de nisip, cicluri repetate inghet-dezghet), printre inamicii Zidului se numara si oamenii care il vandalizeaza sub diverse forme (cea mai frecventa forma de vandalism o reprezinta vanzarea de portiuni mici din zid sub forma de suvenir).

Exista si un maraton care se desfasoara de-a lungul sau chiar pe Zidul Chinezesc. Aceasta forma de maraton este mult mai grea decat cele obisnuite deoarece implica urcarea si coborarea a aproximativ 3.700 de trepte de catre participanti.

Se presupune ca un hoax (o poveste falsa, o minciuna) despre intentia unor afaceristi de a distruge Marele Zid Chinezesc a fost una din cauzele Revoltei Boxerilor (“boxeri” este denumirea, improprie, data de occidentali membrilor unei organizatii chineze care, printre altele, practicau artele martiale). Aceasta presupunere a fost dovedita ca fiind falsa.

Sursa : Stiati ca. com

Loredana Predan

Încep Cursurile de Mesagerie Electronică şi Internet din Luna Octombrie

duminică, 3 octombrie 2010

Luni, 4 Octombrie 2010 , de la ora 8:00, încep Cursurile de Mesagerie Electronică şi Internet pentru persoanele de vârsta a III-a, la sediul Bibliotecii Municipale "St. L.Roth". 8 persoane vor fi instruite în prima jumătate a acestei luni.

Cursul de mesagerie electronică şi noţiuni de Internet s-a încheiat

În data de 1 Octombrie 2010 s-a încheiat seria de Cursuri  de Mesagerie electronică şi Internet,organizate la Biblioteca Municipală "St. L.Roth", în luna Septembrie. Cele 14 persoane care s-au înscris la acest curs au absolvit cu succes şi au dobândit  informaţii despre cum să îşi salveze fotografiile într-un Folder, cum să trimită şi să retrimită emailuri, dar şi cum să se aboneze la un newsletter.

Grupele au fost formate din persoanele:
Slide 25

Grupa 1
  • nFazacas Alexandru
  • nIstrate Maria
  • nKnall Maria
  • nLupu Maria
  • nMuntean Ileana
  • nStoica Anica
  • nSurdu Anica 
Grupa 2
Slide 33
  • nBacea Nicolae
  • nIonas Petre
  • nKovaci Ladislau
  • nLazaroiu Nelu
  • nNechita Dorina
  • nPetrutiu Elena
  • Stefan Ioan
În timpul cursului s-au închegat prietenii, cei prezenţi au socializat şi au învăţat să lucreze în echipă, timp de două săptămâni. 


n

Clubul BuniNet a sărbătorit Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice




La sediul Bibliotecii Municipale "St. L. Roth" a fost sărbătorită Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, în data de 1 Octombrie 2010, de la ora 11.00. Membrii Clubului Buninet au primit în dar o carte cu poezii ale scriitorului George Nimigeanu şi au participat la Concursul "Creativitate pe Internet". Totodată a avut loc şi închiderea Cursului de Mesagerie Electronică şi Internet, Promoţia lunii Septembrie, în cadrul căruia au fost instruite 14 persoane de vârsta a III-a. Au fost prezentate şi următoarele activităţi din cadrul Clubului BuniNet, printre care şi "Filmul de la ora 11.00", ce va avea loc în fiecare vineri, la ora 11.00, la sediul Bibliotecii. Tuturor persoanelor în vârstă le urăm "La mulţi ani!" şi multă sănătate.

Concursul "Creativitate pe Internet" şi-a desemnat câştigătorii

Concursul "Creativitate pe Internet" organizat în cadrul Clubului BuniNet şi-a desemnat câştigătorii în 1 Octombrie 2010, la sediul Bibliotecii Municipale "St. L.Roth" Mediaş. Cele mai interesante lucrări şi sugestii au fost recompensate cu premii ce au constat în cărţi, oferite de către Direcţia Municipală pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret.




Câştigătorii sunt următorii:
- Lupu Maria
- Nechita Dorina
- Stoica Anica
- Petruţiu Elena
- Braşoveanu Mihai

Clubul BuniNet a câştigat Locul I la Mediaş Blog Awards 2010

Biblioteca Municipală "St. L.Roth" şi Proiectul "Clubul BuniNet" - realizat şi administrat de Antonela Sofia Barbu - manager de proiect, a câştigat Locul I la Secţiunea Instituţii, în cadrul celei de a doua ediţii a Concursului Mediaş Blog Awards 2010. Blogul poate fi accesat la adresa www.buninetmedias.blogspot.com şi promovează activitatea din cadrul acestui Proiect, dar şi concursurile organizate, sugestiile ce vin de la persoanele de vârsta a III-a şi e-mailurile cele mai interesante.

Lista câştigătorilor la Mediaş Blog Awards 2010

Fan Blog
Locul 1: Mădălina Stoica – Fan-Fic Twilight


Blog Portofoliu
Locul 1: Corina Ştefănescu – Cory hand-made things



Help Blog/Info Profesionale
Locul 1: Teofil Gavril – II-IF-PFA

Blog Artă/Cultură
Locul 1: Grupul Motto 

Jurnal Călătorie
Locul 1: Dan Caba – Munte – Bike – Ski
 
Blog Instituții
Locul 1: Antonela Barbu – Proiectul „Clubul BuniNet”

Food Blog
Locul 1: Cristina – Cristina’s world
Locul 2:Anca Bîrsan – Tort personalizat

Music Blog
Locul 1: Cristian Barbu – Blugul lu’ Rezza
Locul 2: Florin Oprişcan – Frenezy

Sport Blog
Locul 1: Daninho şi Adriano – Splendoarea sportului
Locul 2: Paul Plăiaş – Gazistul

Video Blog
Locul 1: Nova TV Team – Nova TV Mediaş

Locul 2: Daninho – x-stream.tube


News Blog
Locul 1: Mircea Hodârnău – Mediaș News Blog
Locul 2: Ion Girnod – Adevărul verde în faţă
Locul 3: Nova TV Team – Nova TV Mediaş

Social/ONG Blog
Locul 1: Cristina Pustai – SNG sustine LDIR
Locul 2: Edith Depner - Pustemblume Mediasch
Locul 3: Antonela Barbu – Mediaşul pentru cultură

Photo Blog
Locul 1: Ionuţ Anişca – Photography
Locul 2: Adrian Mlădin – Photography
Locul 3: Lucian Tiut - Fotografie stock

Jurnal/Blog Personal
Locul 1: Nekta – Conexiuni

Locul 2: Sorana Cindrea – Habu Sake

Locul 3: Daninho – daninho.dj’s blog

La mulţi ani de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice!

Tuturor persoanelor în vârstă  le urez un sincer La mulţi ani şi multă sănătate!

Învăţăminte primite de la doamna Ilka Markos

Vă  trimit cu drag nişte învăţăminte http://www.nicepps.ro/prezentare-pps-ppt-acuarela-ganduri-despre-viata-1046.html daţi click şi să vă amuzaţi pe nişte adevăruri.

Cu drag, Ilka Markos