Jurnal de vacanţă: Vacanţa la Bunicii ‚‚Bunineţi’’

marți, 26 iulie 2011

A venit vara şi mă cheamă… Alin.

Am aşteptat atât de mult luna iulie, pentru a merge la bunica în vacanţă. Mi-am făcut si bagajul :  am luat cu mine  cartea „Cireşarii”, CD-ul cu jocul  „Golfkraft” şi laptop-ul adus de mama, din Spania. La cei 14 ani ai mei, meritam acest cadou. Sunt primul din clasă, la invatatura şi mi-am dorit să fiu şi eu ca alţi copii. Acum voi avea ocazia să mă joc, la bunica, în vacanţă. Merg cu trenul trei ore şi ajung în Mediaş. Bunica mea nu locuieşte la ţară, asa ca alte bunici. Are un apartament la bloc, aproape de centrul orasului şi este singură.

Bunicul e plecat la pescuit. Bunica mă aşteaptă la gară. Nu s-a schimbat deloc. Are părul prins la spate, se îmbracă cochet şi mă strânge tare în braţe. Ne bucurăm amandoi ca ne revedem. Îmi ia bagajul şi i se pare destul de greu. Nu i-am spus nimic de laptop. Îi voi face o surpriză. Ajungem repede acasa. Este cald şi mă aşteaptă cu lapte şi pâine cu gem. O minunăţie de mâncare.

Fac un duş, depănăm amintiri şi savurez turta dulce, pe care mi-a pregatit-o. Mă conduce apoi în camera mea şi îmi spune somn uşor. Nu îmi citeşte nici o poveste, pentru că ştie că am crescut şi citesc aventurile Cireşarilor. Închide uşa după ea. Acum e momentul să încerc laptopul şi să navighez pe Internet. Ce bine că nu se vede lumina laptopului, prin uşă! Mă conectez pe reţeaua de socializare cunoscută de toţi colegii: Facebook. Îmi fac repede un cont şi intru. Ce să caut ?  Hai să văd…fete din Mediaş. Uite…una căreia îi place Inna, Iron Maiden şi Gaz Metan. MoniBuninet. Ce nume… E online ! Oare să-i scriu pe chat ?  Nu mă prea pricep. Stai să mă uit la vârstă. 65 ani ?

Wauuuu. Ce caută pe net o doamnă aşa bătrână ? Facebook îmi sugerează alte nume…LiliBuninet, VeronicaBuninet, MagdaBuninet. Ce-o mai fi si asta ? Invazie de bunicuţe pe net ?  Îmi trece prin minte un gând….Deschid tiptil uşa să văd dacă bunica mea doarme. Merg spre camera dânsei. Să deschid ?  Pun mâna pe clanţă şi deschid încet uşa. Bunica sare de pe scaun. Ceee ? Bunica are laptop. Bunica stă pe net. Bunica stă pe Facebook. Bunico, tu ?  Atunci am aflat că invazia de BuniNete este datorită unui curs la bibliotecă. Ce cool, să înveţi bunicuţe să caute informaţii pe net, să se joace, să comunice !

Bunica e încântată. Cumpărase laptop pentru ziua mea, dar cum a aflat că mama îmi adusese unul din Spania, l-a păstrat pentru ea. Mie mi-a cumpărat un aparat foto, pentru Blog…are bunica şi Blog şi vrea să-i fotografiez florile să le posteze pe Internet. Super ! Ce bunică modernă am ! Să vedeţi când le povestesc colegilor la şcoală… Abia aştept. Merg în camera mea să dorm. Am avut o zi lungă cu multe surprize. Mâine îl sun şi pe Ştefan să-i spun. Doar e prietenul meu cel mai bun. E vară şi am uitat să vă spun că pe bunica mea o cheamă… MariaBuninet şi e mândră de cunoştinţele ei în materie de Internet.

…la prima oră îl sun pe Ştefan. El petrece vacanţa la Şomcuta Mare, prin Maramureş.
Cum? Bunica ta are cont de e-mail? A mea pe Facebook. Doamne, am crescut să vedem şi asta: Bunici la computer!

George Nimigeanu nu e doar poet, ci si absolvent "BuniNet"

joi, 14 iulie 2011

Poetul George Nimigeanu s-a jucat astăzi cu sentimentele noastre, dăruindu-ne o nouă carte. Căldura și emoțiile ne-au cuprins încet pe fiecare și nu am reușit să rostim foarte multe cuvinte la final, înafară de mulțumiri. M-am simțit în largul meu, înconjurată de BuniNeți și mi-am dorit să organizăm această lansare de carte, într-un mod mai special, dar timpul nu a fost în favoarea noastră. Doamna prof. Ligia Csiki spunea despre „Memoria clipei” că „a fost concepută muzical”. În liniștea din sală, auzeam doar sunetul lăuntric al poetului. 

video


Poetul George Nimigeanu este autorul versurilor care urmează și realizatorul acestui film, pe care l-a prezentat în cadrul Cursurilor de Mesagerie electronică și Internet - „BuniNet”. 


„Memoria clipei” cu poetul George Nimigeanu și prof. Ligia Csiki

video

Carte și film: „FRIDA” - 56 de ani de la moartea Fridei Kahlo

marți, 12 iulie 2011

Este vară, de aceea vă recomand un film și o carte despre Frida Kahlo (n.6 iulie 1907, Coyoacán, Mexic – d.13 iulie 1954). A fost o pictoriță care ocupă un loc central în arta picturală mexicană. Opera sa, extrem de originală, poate fi situată la confluența mai multor curente: simbolism, realism, suprarealism, expresionism, prezentând și puternice influențe ale artei indigenilor din Mexic. Temele sale predilecte au fost autoportretele și durerea care a însoțit-o de a lungul întregii sale vieți.

Romanul își propune să deruleze prin fața ochilor cititorilor povestea pictoriței Frida Kahlo. Lupta pentru dragostea lui Rivera, dar și istoria Mexicului din prima jumătate a secolului XX, cu personaje precum revoluționarul rus Leon Troțki sunt surprinse în cartea autoarei Barbara Mujica.

Editura Tritonic oferă cartea la prețul de 40 lei. 

Bunicii care doresc să citească această carte pot să o împrumute de la BiblioBuniNet, pentru două săptămâni. Este un singur exemplar (donație). Cei interesați pot reține cartea la adresa de e-mail: ciproth@gmail.com.



PRET: 50 40 LEI

Frida
Barbara Mujica
Colectia: Premium
Categoria: Roman strain, Dragoste

Vă recomand câteva link-uri:

Bunicii și-au amenajat Colțul de lectură




În cadrul CIP-ului, bunicii au un Colț de lectură, care cuprinde 100 de reviste din domeniile: sănătate, amenajări interioare, artă culinară. Pentru că este vremea pregătirii borcanelor pentru iarnă, bunicii au decorat cu „gemuri de iubire și înțelepciune”, în care se regăsesc citate frumoase din literatura universală. În fiecare miercuri, doamnele schimbă rețete, impresii, recomandă locuri pentru călătorii și vizionează „Filmul de la ora 11.00”. 

Poetul George L. Nimigeanu și „Memoria clipei”

luni, 11 iulie 2011

Autor a peste 20 de volume de poezie, cetăţean de onoare al Mediaşului, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Societãţii Scriitorilor Bucovineni şi membru ASLRQ (Societatea Scriitorilor de Limba Românã din Quebec, Canada), iniţiator şi organizator, la Mediaş, al „Zilelor revistelor culturale din Transilvania şi Banat”, fondator al revistei „Caietele de la Mediaş”, George L. Nimigeanu lansează un volum de micropoeme, date personale și secvențe critice.

„TRESTIE”

„Noaptea,
oare e limbă a veșniciei
clipesc stelele-n cer, 
deasupra sufletului meu?...

Și, în zori, când răsare,
în ce limbă a speranței
soarele îmi descuie ușile zilei?...

Și, pe vatră, când mi-l aprind,
în ce limbă a îngândurării
îmi arde focul, încălzindu-mă?...

Și, iluminându-mi veciile, 
în ce limbă a neodihnei
clipa îmi fulgeră prin viață,
de la pragul venirii în lume
și până la sfârșitul ei?...

Și în ce limbă a bucuriei fără de moarte
mă trăiește viața...ca și cum ar păzi
flacăra de veghe care pâlpâie-n mine
păzind un străvechi-neștiut sanctuar?...

Pe când Adânca Tăcere mă drămuie,
singurătății lumii dăruindu-mă...”

Invitație la Bibliotecă: „Memoria clipei” surprinsă de poetul George Nimigeanu


Poetul George L. Nimigeanu își lansează cartea de micropoeme, date personale și secvențe critice, intitulată „Memoria clipei”,  la Biblioteca Municipală „St. L. Roth” ,  joi, 14 iulie, începând cu ora 11:00. 

George L. Nimigeanu s-a născut la 3 ianuarie 1938, este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Târgu Mureş şi membru al Societăţii Scriitorilor Bucovineni, Suceava, din anul 1996. Debutul literar a avut loc în cotidianul Tribuna în data de 3 august 1968, cu poemul „Vârste incandescente”. George Nimigeanu a avut și are colaborări cu Almanahul Țara Fagilor, Apostrof, Astra, Bucovina literară, Concordia (Cernăuți), Convorbiri literare, Cronica, Discobolul, Euphorion, Familia, Glasul Bucovinei (Cernăuți), Luceafărul, Mișcarea literară, Orizont, Poesis, Poezia, Plai Românesc (Cernăuți), România literară, Rostirea Românească, Revista Literară Radio, Steaua, Transilvania, Tribuna, Târnava, Țara Fagilor, Vatra sau Zorile Bucovinei. De asemenea, a fost inițiatorul și organizatorul, la Mediaș, al acțiunii cultural-literare „Zilele revistelor culturale din Transilvania și Banat” şi este fondator al revistei „Caietele de la Mediaș”.

Cartea a apărut la Editura SAMUEL, cu sprijinul financiar al deputatului ing. Gheorghe Roman și al Primăriei Municipiului Mediaș, prin Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret. Coperta și ilustrația sunt realizate de artistul plastic Adrian Matei, iar prelucrarea computerizată de ing. Lioara Căpâlnean. 

BuniNeții și evul mediu

De data aceasta voi posta doar fotografii surprinse în timpul Festivalului Mediaș,cetate medievală , ediția a VII-a.

























BuniNeţii îşi promovează Blog-urile la Festivalul "Mediaş , cetate medievală"

sâmbătă, 9 iulie 2011

BuniNeţii înscrişi în Programul "Bunicii învaţă să comunice pe Internet" , finanţat de IREX România au primit sprjjinul autorităţilor locale de a se promova cu prilejul organizării Festivalului " Mediaş, cetate medievală", ediţia a VII-a. Printre meşteşugari, domniţe şi cavaleri, în curtea Muzeului Municipal, bunicii au un stand cu pliante şi produse confecţionate special pentru aceste zile. Prezenţa autorităţilor locale, mai precis a primarului Teodor Neamţu, alături de viceprimarul Floarea Taropa, le-a dat încredere în ei şi să fie mândri că au ajuns să comunice atât în plan virtual, cât şi în plan real despre pasiunile lor. 


























Expoziţia cu lucrările artistului plastic Ladislau Volgyesi, dar şi obiectele lucrate manual de doamnelor Anica Stoica, Carmen Schuster, Jana Ianzer au atras vizitatorii la standul pregătit. Doamna Aurelia Rusu a avut ocazia de a promova colecţia obiectelor săseşti din Bazna, oferindu-le pliante cu fotografii atât cavalerilor, cât şi meşteşugarilor. Doamnele Judit Zsold  şi Veronica Radu au promovat prin materiale informative  Blog-urile din diverse domenii, Blog-uri ale colegilor BuniNeţi: sport, turism, artă culinară ("Torturi medievale"), creşterea şi întreţinerea violetelor de Parma, lumea mirodeniilor, jocurile în aer liber, ecologia, mediul rural, viticultura.Mulţumim organizatorilor şi autorităţilor locale pentru sprijinul acordat persoanelor de vârsta a III-a!