BuniNeți la Ziua Recoltei

marți, 4 octombrie 2011




































Ziua Recoltei ajunsă la a VIII-a ediție s-a organizat în fața Primăriei Municipiului Mediaș de către SC Piața SA și Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret. BuniNeții au avut la dispoziție o masă pentru a arăta tuturor cât de frumos este standul lor și cât de gospodine sunt doamnele.

Borcanele au fost aranjate cu mult drag, iar cântarul și colțul nostru de carte s-a mutat în piață, pentru a atrage atenția. Domnul Emil Mureșan a strâns copiii în jurul lui cu sculpturile în legume, domnul Volgyesi Ladislau a dăruit Turnul Trompeților sculptat în bostan, domnului primar Teodor Neamțu, iar doamna Radu Veronica a fost singura care a îndrăznit să se înscrie la Concursul „Cămara tradițională” și a luat Premiul I.

Standul BuniNeților a fost pe departe cel mai reușit, însă a lipsit curajul a participa la concurs.
Felicitări tuturor doamnelor:
- Radu Veronica
- Magda Popescu
- Sofia Moldovan
- Rusu Aurelia
- Sanda Volgyesi
- Judit Zsold
- Susca Elisabeta
- Surdu Anica
- Livia Tatomir


Doamna Jeni Roșianu de la Editura Samuel, o bună prietenă a BuniNeților a fost prezentă pentru prima dată și premiată la Ziua Recoltei, datorită sculpturilor în pepene roșu. Multe felicitări din partea noastră!

0 comentarii: