“Pe urmele lui Chopin” au fost şi membrii Clubului BuniNet

duminică, 15 august 2010








În ultima zi de cursuri, vineri 13 august 2010, membrii Clubului BuniNet au avut parte de o lecţie mai specială. Au căutat informaţii despre Chopin, pe internet, au aflat de ce se numeşte Anul Internaţional Frederic Chopin şi au participat la un Concurs de interpretare - muzică la pian virtual, cei mai buni fiind premiaţi.


Totodată, au întocmit o listă cu link-uri, cu ajutorul cărora se pot găsi fotografii, clipuri, date referitoare la Chopin şi opera sa, listă pe care au expediat-o prin email către cititorii Bibliotecii Municipale „S.L.Roth”. „Astfel de concursuri vor mai fi organizate în cadrul Clubului BuniNet, pentru ca fiecare persoană de vârsta a III-a să contribuie la un dialog între generaţii prin intermediul mesageriei electronice,” comunică Antonela Sofia Barbu, manager de proiect.


0 comentarii: